Sütlaç
Sütlaç este un desert turcesc, nelipsit cred din niciun restaurant cu specific, mai ales in Turcia. Ai zice ca e un simplu orez cu lapte, dar crusta usor crocanta de deasupra, urmata apoi de orezul cremos cu lapte il face un preparat special.
La baza o budinca de orez, sütlaç este diferit prin crusta crocanta de deasupra, partial innegrita si prin faptul ca se serveste rece. Pentru a-l putea obtine, trebuie sa cufundam recipientele in apa atunci cand punem preparatul la cuptor.
Este desertul meu preferat atunci cand vizitez Turcia si de mult incerc sa gasesc o reteta care sa se apropie de original. Am reusit sa gasesc una, care cred eu, e destul de asemanatoare. Daca vreti sa incercati si voi, iata cum se face.
Rulada cu mousse de lamaie
Lamaile se pare ca ar fi originare din India sau China, nu se stie clar de unde si cand au pornit, insa un lucru e cert – in Europa au ajuns prin nordul Italiei, in antichitate. Pe vremea aceea nu erau cultivate pe zone vaste, de abia in anul 700, cand au fost introduse in Persia si Egipt au cunoscut o raspandire mai larga.
Revenind in Europa, lamaie au inceput sa fie cultivate substantial abia in secolul 15 , in Genova. Astazi, lamaile sunt foarte apreciate pentru suc si coaja si sunt folosite in multe preparate culinare sau bauturi (Limoncello), in marinada pentru peste, ca si conservant pentru fructele taiate prospat pentru a nu se oxida, dar nu numai – jumatate de lamaie data cu sare sau praf de copt poate face minuni pentru vasele murdare, asa cum coaja de lamaie poate fi folosita pentru a intretine obiectele din lemn.
De asemenea, frunzele sunt folosite pentru diverse ceaiuri. Lamaia este una dintre cele mai bune surse de vitamina C si are in jur de 29 de calorii.
Se spune ca atunci cand viata ne da lamai… sa facem o limonada, sau mai bine, zic eu… o rulada cu mousse de lamaie :). Iata cum:
Lipie
Lipia sau pita este un fel de paine moale, rotunda si plata intalnita cel mai des in zona Marii Mediterane, zona Balcanilor si in Orientul Mijlociu.
In general se serveste langa hummus, labneh sau alte sosuri si ca suport pentru kebab, shawarma etc in care se infasoara ingredientele. Lipia este ceva de nelipsit in orice restaurant turcesc sau libanez.
Nu puteam sa las hummusul facut in casa 🙂 zilele trecute, fara o lipie pe masura, facuta de la zero, tot acasa 🙂 . In general, aceste lipii se coc in cuptor la foc foarte mare si pentru ca se umfla destul de mult, se creeaza un spatiu in aluat, ca un buzunar.
Eu am mers pe o varianta mai simpla si rapida si anume – tigaia 🙂 , s-au umflat si au facut „buzunar”, insa nu au ramas asa umflate cum le vedem la restaurant. Data viitoare voi incerca la cuptor si va voi transmite daca s-a schimbat ceva in acest sens.
Se fac relativ usor si repede, trebuie doar sa aveti rabdare o ora sa creasca aluatul 🙂 . Iata cum:
Hummus
Hummusul este un preparat clasic din bucataria arabeasca si unele surse il catalogheaza drept un preparat antic , intrucat ingredientele sale de baza – boabe de naut, tahini, lamaie, usturoi, sare si ulei de masline – se folosesc in zona Orientului Mijlociu de milenii. Totusi, nu sunt foarte multe dovezi in acest sens, cea mai veche reteta similara cu cea a hummusului este mentionata prima data in Cairo, abia in secolul 13.
Astazi, este foarte popular in Orientul Mijlociu ( inclusiv Turcia), Africa de Nord (inclusiv Maroc) si in general oriunde in lume in orice restaurant cu bucatarie specifica Orientului Mijlociu. De multe ori gasim si variante de hummus cu carne sau hummus cu muguri de pin etc.
In araba, hummus inseamna… naut 🙂 , denumirea intreaga ar fi hummus bi tahina, adica in traducere libera – naut cu pasta de susan :). La 100g hummus avem 177 calorii, 20g carbohidrati si 0.3g zahar. Este o sursa buna de vitamina C, vitamina B6, magneziu.
In general se serveste cu lipie sau pita, ca aperitiv.
Chiar daca gasim in orice restaurant cu specific, nimic nu se compara cu hummusul facut in casa :). Am incercat si eu pentru prima data si iata ce a iesit 🙂
Supa-crema de rosii
Desi punct de vedere botanic, rosia este un fruct, din perspectiva culinara, este privita ca o leguma, fapt ce poate crea putine confuzii 🙂 ( vedeti mai multe detalii aici) . A aparut prima data in Mexic, apoi s-a raspandit in Europa odata cu colonizarea spaniola in America. Rosiile initiale erau destul de micute, cum avem astazi rosii cherry si nu erau chiar atat de rosii :), ci mai degraba galbene.
Desi considerate de europeni initial ca fiind otravitoare ( de fapt frunzele chiar sunt 🙂 ), ele erau folosite des in prepararea mancarii de catre locuitorii originari din America, care credeau despre rosii ca au calitati miraculoase 🙂 .
Astazi rosiile se cultiva peste tot si le putem intalni in diverse forme si culori, bineinteles China fiind cel mai mare producator.
La 100g rosii avem: 74 calorii, 3,9 g carbohidrati, 2,6 g zahar si foarte multe vitamine. Este cert ca rosiile, in esenta, sunt foarte sanatoase, cat de sanatoase sau „bio” sunt cele din comert deja e alta discutie; sfatul meu este sa folositi cat mai multe legume crescute in gradina, in masura in care aveti posibilitatea, fireste.
Cel mai des intalnim rosiile in bucataria mediteraneana, fiind baza oricarui fel de pizza sau sos pentru paste. Bineinteles ca le putem manca si crude, sub forma unui sos (ketchup), uscate sau sub forma unei supe-crema de rosii – preparatul meu de azi.
